vineri, 28 octombrie 2011

Timpuri grele – Charles Dickens

Moralizator. O lectura placuta, care imi aduce aminte de basmele din copilarie. Personajele sunt impartite in bune si rele, tipologiile umane sunt evidente, dar savuroase: bancherul, rationalul, coate-goale, omul simplu si cinstit. Ce ador eu la romanele lui Dickens este nu ceea ce scrie, ci cum scrie. Tocmai de asta amintesc de basme. Povestea e plina de imagini bogat descrise, frazele sunt lungi si abunda in epitete, metafore, creand o lume care ai sentimentul ca e desprinsa din povesti si citind ai mereu tendinta de a astepta finalul glorios al binelui asupra raului. Si nu vei astepta degeaba. Morala este pentru Dickens ca desertul dupa o cina buna. Desi invataturile sunt evidente din sirul intamplarilor, autorul explica esenta romanului in finalul lui. Pe langa asta, el nu este indiferent la ce se intampla cu personajele sale, le blameaza si le ironizeaza pe tot parcursul romanului. O carte care merita sa treaca prin mainile oricarui cititor.
Pentru mai multe informatii in legatura cu subiectul romanului incercati www.azicitesc.ro.

Chiar si ingerii ingheata astazi - Even an angel

E dimineata iarasi si astazi a dat gerul in tara...cu un singur grad care incalzea circulatia de pe bulevarde aglomerate ale Bucurestiului, pana si cafeaua s-a racit si s-a transformat intr-un frappe...noroc cu radioul (colegul meu de munca nedespartit!) care mi-a propus o melodie perfecta pentru o astfel de zi si pentru inviorarea celor care se simt un pic coplesiti de cotidian.

miercuri, 26 octombrie 2011

Jaroslav Hasek- Peripetiile bravului soldat Svejk

Bestiala! Singurul regret referitor la acest roman este ca autorul nu a apucat sa il termine, pentru ca a murit in timp ce scria volumul al patrulea. Am citit mai multe carti despre razboi, dar nici una care sa semene cu cea a lui Hasek. Pot fi unii care o considera o literatura “usoara”, de citit in tren, pentru ca personajul principal, Svejk este “un idiot” cu acte in regula si vorbeste numai prostii. Se inseala. Ironia lui Hasek nu face decat sa ambaleze intr-o forma absolut originala ororile unui razboi absurd pentru cei trimisi sa fie “carne de tun”. Trebuie sa stiti ca Hasek nu a fost deloc iubit pentru ce scria la vremea aceea. A luat in ras patriotismul, disciplina in armata, imparatii si chiar religia. Cu astfel de subiecte periculoase nici nu avea cum sa fie prea indragit. Posteritatea insa i-a facut dreptate. “Peripetiile bravului soldat Svejk” este un roman savuros, care o sa va faca sa radeti dar si sa plangeti si al carui gust poate fi comparat cu cel al ciocolatei amarui cu visine.

Sfarsitul cafelei de dimineata si Epilog-ul aferent

Sa incep simplu si la obiect. Nu sunt fan Vama Veche, dar exista doua melodii care imi plac la nebunie de la ei: “Epilog” si “Vara asta”. Epilogul asta a revenit in forta in mintea mea intr-o dimineata ploioasa de octombrie, cand ma indreptam cu pasi repezi spre chiosc sa imi cumpar drogul de dimineata (la pahar!!!) si strangeam in brate nelipsita carte “de tramvai” ca sa nu o ploua. Asa mergand mi-am amintit cum in ultimii 7 ani, incepand cu ziua cand mi-am cunoscut iubitul pe scarile inghetate ale lui decembrie (citat din poezie proprie) o multime de oameni au incercat sa-mi fure dragostea. Cati au spus ca nu e bine ceea ce facem, ca suntem prea tineri, cati nu au incercat sa imi arate cat de “mai buni”, “mai smecheri”, “mai interesanti” sunt ei, de cati prosti, egoisti nu ne-am impiedicat. Si apoi banii, job-urile, timpul compresat si servit in portii din ce in ce mai mici dragostei, toate au facut cerc si au incercat sa fure cate un pic din iubire. Noroc ca suntem doi balauri din poveste care o pazim.
Ascultati, luati aminte si pretuiti singurul lucru care conteaza. “The rest is silence”(Hamlet, William Shakespeare).

luni, 24 octombrie 2011

Pentru cafeaua decofeinizata de la ora zece: I'm a beliver

Intr-o seara geroasa de octombrie stateam in pijamaua cu fundite albastre, ma uitam la un serial siropos si brusc a inceput o melodie....(in serial, ca fantome inca nu am sau cel putin daca am una nu stie sa cante!) si stiti ce mi-ai zis? Uneori avem nevoie si de un cantecel simplu si vesel...ENJOY!!!

Melancolie bolnavicioasa- atentie se ia!

Ce are toamna?

Am citit la un moment dat intr-o carte, “Intunecare”, de C.Petrescu, ca nenumarati artisti au scris, cantat, pictat si in general, proslavit luna. Tot el oferea o imagine superba cu un bastinas intr-un peisaj exotic, imagine care lui i se parea mult mai interesanta decat luna. Cam asa e si cu toamna. De la oamenii obisnuiti care spun “ce frumos e toamna” pana la tot felul de scriitori, cantareti, pictori, toti lauda o chestie care se numeste “toamna”.
Ce vrea sa zica asta? Ca aceasta individa trebuie sa aiba ceva special ca prea vorbeste toata lumea de bine de ea. Mie personal nu imi place. Cand eram mai mica (nu ca as fi crescut prea mult, inca ma cred la vreo 3 ani ‘juma) o uram pentru ca o asociam cu inceperea scolii. Acum o asociez cu lacuri imense care apar pe strazi in Bucuresti cand incep ploile, cu mormanele de frunze prafuite care zac nematurate te miri unde, cu frigul din apartament pentru ca asociatia nu da caldura inainte de 01 noiembrie. Si totusi, intr-o zi din acest controversat anotimp am fost in Muzeul Satului, am stat pe marginea debarcaderului si m-am uitat ca o suricata tampa cat de frumosi erau copacii tarcati care se oglindeau in apa, cat de frumosi erau tinerii care stateau langa mine si citeau, cat de bine arata vaporasul care abia se zarea in departare. Atunci mi-am dat seama: toamna ne aduce o atingere de melancolie calda pe care nici cel mai sceptic om nu o poate ignora. Si de ce ar face-o?

duminică, 23 octombrie 2011

Dupa ani si ani....

Am frigiderul plin...ceea ce inseamna ca am fost la cumparaturi...pardon :)inseamna ca am petrecut ceva timp cu prietenul meu casetofonul in bucatarie si cand a inceput aceasta melodie era cat pe ce sa sparg farfuriile si sa imi dea cafeaua in foc...pentru ca nu ma pot abtine sa nu fredonez (a se citi urlu !!!) spre bucuria marmotei mele....

Iarna vrajbei noastre- John Steinbeck

"Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat
Prin soarele lui York in miez de vara" (Shakespeare, Richard al III-lea)
Un roman al decaderii, in care Ethan, personajul principal, ajunge de la a fi un om onest, care se bucura de fiecare clipa a vietii, la a fi aproape un criminal si un sinucigas. Intamplarile sunt previzibile, fara intorsaturi deosebite de situatii, asa ca putem sa ghicim dinainte caderea personajului. Stilul este cu atat mai atragator, facandu-te sa ai senzatia unui film care se deruleaza si al carui fir epic il stii, dar vrei sa vezi cum si daca se va ajunge acolo unde banuiesti, ca sa descoperi in final ca de fapt nici nu mai conteaza ce se intampla cu personajul. Sufletul lui a fost deja distrus, constiinta metamorfozata iar eu m-am trezit intrebandu-ma cati dintre noi nu facem la fel. De cate ori nu mi-am dat seama ca nu ma mai bucur de viata ( precum Ethan cand vorbea cu produsele din bacanie sau isi privea sotia), pentru ca "omul trebuie face bani"(cuvintele lui Marullo, patronul bacaniei unde lucreaza Ethan la inceputul romanului). Asa este, dar ne dam oare seama cat sacrificam pentru fiecare bancnota pe care o avem in portofel?! Timp, viata, oameni....Cititi si veti intelege.
Fiind prima mea lectura a lui Steinbeck, nu ma hazardesc sa va povestesc si despre alte romane ale lui, dar trebuie sa stiti ca este detinatorul premiului Nobel pentru literatura in 1962 si ca printre romanele lui celebre se numara: "Fructele manaiei", "Soarecei si oameni", "La rasarit de Eden". Pentru mai multe informatii accesati http://ro.wikipedia.org/wiki/John_Steinbeck. Si nu uitati: nimic nu merge mai bine la cafea, decat o carte buna!

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Muzica la maxim si Bonnie Tyler

O melodie perfecta pentru o zi melancolica de toamna



Briceagul păgân

Briceagul păgân

Briceagul păgân bătut în rubine străpunge
şopârla cu două capete născută din măr
sub tăiş pielea tratată fără cosmetice verzi
pârâie fără zgomot ca un copil care moare
în pântecul mamei fără a ştii că există;
răscoleşte lama măruntaiele calde
mai calde ca pâinea scoasă din vatră;
când Makara înghite animalul ochii lucesc
tot plini de ei înşişi.
Încă un fluture zboară.

Eul obişnuieşte să mă ia de mână

Eul obişnuieşte să mă ia de mână

Eul obişnuieşte să mă ia de mână,
în serile sumbre cu aspect de Hitchook
când pe străzi nu se aude decât un câine
lovit la o labă iar termometrul
indică gradele pe scara uitării de sine,
îmi spune poveşti adunate în papucul de pluş:
despre transcedenţa într-o lume himeră
atât de reală încât îl doare stomacul;
despre întoarcerea într-o lume mizeră
atât de alertă încât îl ustură tălpile.
Bea ceai cu aromă de zmeură uneori
privind absent la halatul de pe pat
pe care iaraşi am uitat să-l vâr în dulap;
acum aş putea să-l prind din nou în pix.

În alb

În alb

Ningea cu spume în ceaşca mea de capuccino
zahărul din linguriţa ruginită se aduna în nămeţi
rotea ameţitor în căi de lapte fumate de vreme;
frişca înmănuşată în cafeaua rece
se aduna fierbinte într-un colţ uitat de gură;
un zdrăngănit domol picura în fulgi decibeloşi
bulgări de rom rostogoleau piraţi cu ambii ochi
ca sa îmbete şi ultima raţiune din alb;
ningea apocaliptic într-o ceaşcă goală...

Ghioceii au fost călcaţi de tren

Ghioceii au fost călcaţi de tren

Ghioceii au fost călcaţi de tren
striviţi în eternitatea primăverii albastre
trecuţi prin mâini zbârcite sau mâini arzătoare
îşi uită trecutul de noroi.
Slăviţi la liturghie, atinşi de mătănii ude.

Ghioceii sunt doar cenuşă  de nebunie.

Pana păcatului original


Pana păcatului original

Pana păcatului original
gâdilă organele până în fundul inimii
Pelicanul curăţă sângele ca
un câine fidel aplecat peste stăpânul rănit
Săratul alb cu chip de Neptun
transformat în păcătosul desfrânat
Cu cifra şapte tatuată in frunte,
mai am doar urmele cătuşelor
scrijite superficial pe cuget.

Ticketpoint.ro

Ticketpoint.ro

Nu va râde în locul tău  -
Vrabia denaturată zgârmă cenuşa
ciocul se sparge de topazul uitat;
Atârnat de salcie stă un tigru verde
rumegă iarba de sub el neîncetat.
Ca un fulger prins în borcan de chimişti
privat de libertatea de a distruge în masă
Un raton goneşte disperat prin chiuvetă
- Nimeni.

Oraşul s-a dezgolit în faţa mea

Oraşul s-a dezgolit în faţa mea

Oraşul s-a dezgolit în faţa mea
fără ruşine, ca o amantă pervetită
şi-a scos bikini de metal şi sutienul
înceţoşat de griul curs în el.
S-a scuturat de oamenii de pe spatele îmbâcsit
ca un câine puricos sătul de populaţie;
a rumegat maşini aruncând roţile afară
a smuls hyper-idioţenii din rădăcini de mozaic
a ars pe rugul hidos fiece fiinţă
precum fanaticii ce hăituiau vrăjitoare
sau crudul ... ce şi-a ucis creştinii;
şade gol orasul ăsta exicitat
de propria goliciune plagiată
respiră prin porii eliberaţi de guri
mult prea flămânde după oxigenul lui.
se uită chiorâş la mine ca la un gândac
azi sunt ultimul gândac din acest oraş.

Moritori te salutant

Moritori te salutant

Simplu. Curat. Frumos mirositor.
Reclama perfectă.
Sub ziduri de sânge zac oameni
fantome se plimbă încă printre pietre;
În loc de lapte s-au scăldat în sudoare;
În loc de zahăr s-au acoperit de nisip
născuţi într-un secol dement
azi ne-ar spune nouă cretini
şi s-ar arunca cu orgoliu de pe Sfinx
cronţăne carnea în dinţi de tigru.

Neputinţa uitării de sine

Neputinţa uitării de sine

De voi putea vreodată să mă rup un pic
de iubirea ta păgână
mă voi înălţa undeva între
soare şi lună;
De voi putea vreodată să uit
îmbrăţişarea nopţii lângă perna roşie
voi fi doar eu a lui Zeus soţie.
De voi putea astăzi sărutul
să ţi-l uit atârnat pe buze
printre muze voi trăi zile multe;
Nu pot nimic.

Înzăpezire

Înzăpezire

Primul pumn de alb din iarnă
smuls cu grabă de copil
de pe banca de cerneală îmbrăcată-n flori de măr;
cerul şi-a închis ai lui îngeri:
şapte porumbei de pace ;
din pământul ars de frig, viaţa luptă să răzbată;
iată fata ursită să aducă iarna-n ţară
cu păr creţ ca un bujor
cu ochi negrii de poveste,
ninge sufletul prin noi.

Monstrul de baltă

Monstrul de baltă

Monstrul de baltă bate la uşă
plin de noroi, mi-a murdărit covorul
de parcă ar fi un decorator denaturat;
se crede un mucenic adunat de pe străzile prăfuite ale Romei
cu accente de Casanova ratat de prea mult pălăvrăgit,
plin de virginitate ascunsă în curvie odioasă;
degeaba îi miroase părul a stejar ars
a uitat de mult ce înseamna un rit;
în fapt a uitat tot ce ţinea de lut,
de apă, foc sau praf aspirat;
atât de mult a uitat încat a lăsat
uşa deschisă şi preşul murdar.

O senzaţie violetă

O senzaţie violetă

O senzaţie violetă frânge acusticul secundei părăsite
acoperă ieri o planetă rectangulară
închisă în borcanul de pe fereastra moale,
o zână uitată din vremi medievale
flutură fără a mai crede bagheta rablagită.
Planează bezele încununând un martie
ce îşi dă vânjos cu lemne în cap;
speră să moară, să scape de tine
să nu te mai vadă cum îi surâzi încruntat
dar renaşte astăzi şi poate,
poimâine.

Patriotismul prunciei

Patriotismul prunciei

Dispari copil în ceaţa verde
cu funtea lipită de gemenii tăi;
lei şi vulturi au luptat fără zile
violenţa le-a înghiţit ţelul patriotic
te-au hăituit până în cuibul cu viermi îmbătaţi;
iţi aminteşti când ai plecat de acasă?
uitasei să duci gunoiul dimineţa
mai ştii iarba măruntă gâdila degetul mare
o urzică se întindea la soarele elegiac
parcă ştia că un calendar s-a sfârşit;
nu-ţi aminti mâna carbonizată
ce încă strânge o bucată de mină
pleacă în crepuscul copil al luminii.

Lunatic

Lunatic

s-au aprins faruri în copaci
doi ochi loviţi de un destin mucegăit
un copac stă înecat în propria creaţie umedă
uitată cândva pe o frunte mult prea boemă
pătrate colorate joacă printre gene
neîndoliate astăzi de ora târzie;
alei de ciocolată ce pier printre clădiri
priviri înfumurate înfipte în lumini
o noapte albă-şi râde de somnul lin.

IQ-ul

IQ-ul

Ştiu că eşti prost ca un pătrat
împărţit în patru cu
două diagonale strâmbe ca
picioarele ce îţi sunt aşa dragi.
Amară în stânga stă copilăria,
perioada de prosteală pe care
vag ţi-o aminteşti.
Te-ai întoarce la ea chiar
dacă taică-tău bea şi maică-ta
era târfă;
Îţi pasă doar că norii aveau
formă, ţi-ai da 5 zile din viaţă
să mai vezi balauri de argint pe cer.
Jos pune adolescenţa plină de coşuri
ca luna cu craterele ei hâde
te-au bătut, ai luat primul doi
un sărut mai ai încă pe nas
singur necotropit de acnee.
Sus lasă iubirea să se aşeze,
când o veni, acum e plecată aiurea
vagaboandă ca o pisică în călduri
sare gardul vecinului din Egipt
îi goleşte pereţii de roşu
stoarce la sânge firea din tine.
Acum mă întrebi ce să pui în faţă

Eşti mai prost decât mă aşteptam.

Din fărâme de pâine neagră


Din fărâme de pâine neagră

O fată. Un băiat.
O poveste clădită din fărâme de pâine neagră,
scrisă pe un stick străveziu străpuns de un şarpe
ea e zgâriată de coada împletită a lui martie
el e muşcat de ploaie
norii îl îneacă, vântul îl aţâţă
şi un dor de ducă i se vâră în nas;
Ei luptă cu balaurul serii de ceară
se ţin strâns în braţe ca să nu uite porunca
să scrie cu mii de stilouri de vină:
am ales, iubit, trăit, murit….
O rimă lâncedă închide esenţa lor;
ea plânge fără lacrimi izbutind să răsară
ca un curcubeu şifonat după un trăsnet fără ploaie
el şi-a găsit o alta de dezvirginat.

Prietenilor mei

Prietenilor mei

Acolo unde e nimic
să sapi o floare poate fi provocator;
Albastrul uitării picurat cu spume
în nimicnicie şi-a amestecat văzduhul;
unde e gol, zeii nu tac
revendică cu obidă orice vid de levănţică.
De au fost doi, legenda a uitat
s-a scris pe pereţii unei camere cilindrice.
În buzunar am păstrat o sămânţă din voi
pelerin ce se-ndreaptă din pământ azi spre moarte.
Răvăşit de nori, am uitat gustul pamântului.

Tablou din Bucureşti

Tablou din Bucureşti

Bulevardul se întinde la picioarele mele ca un şarpe puturos
abia scos din colivia de mătase în care a plutit spre Marte.
Printre tarabele înghesuite, zugrăvite în nămolul scurs de pe sânii uitării
nici o furnică de argint viu nu mai are loc
vuietul tăcerii pare să fi înghiţit nimicul topit într-o scrumieră de polen
stors cândva din Calea Lactee pe unde păştea o vacă oarecare.
Fereastra inexistentă toarce fără să ştie ce e aceea sobă
copilul moare abia aflând ce e acela trup;
i-e scârbă apei să mai ude ce nici Dumnezeu nu mai binecuvântează.
Paşi.

Zugrav

Zugrav

Apa ultim mormânt al firului de păr
un pavilion de duşuri ce plouă căinţă
chipul de zar hazliu poate cu 8 feţe;
Eu şi tăcerea din urma serii înflorate
ca un buchet de roze prinse de ţigănci
pe care le sugrumă o panglică prea moale;
Un cal într-un ungher sau poate o balenă
mai bine o furnică e suplă, e mai mică,
se strecoară în chitul de la gresie.

Prin aţe de gânduri deschise spre nori

Prin aţe de gânduri deschise spre nori

Prin aţe de gânduri deschise spre nori
lacrimi ecvestre răsar de sub perne
o larmă într-un cuget mic de ocnaş.
În Cosmos se astupă o gaură neagră
cu fumul rămas din frunze de teamnă;
un fir de nisip se burzuluieşte la mine
a fost o poveste scrisă cu frunze de dafin,
cu prinţul venit să omoare balauri.
Acum a rămas doar trăsura de nea
ce trage alene anii de dor.

S-au îmbătat fulgii de nea

S-au îmbătat fulgii de nea

S-au îmbătat fulgii de nea
chemaţi alaltăieri la o şedinţă de urgenţă
la mormântul eroului neinventat;
de atunci zac ca tâmpiţii cu fruntea
în jos: fulgi pleoştiţi ca margarina
pe care mama o amestecă în bain-marie
în nămeţi nu sunt în stare să se-adune
se-nvârt într-un sens giratoriu
ianuarie numai de ei ştiut
plouă cu fulgi dezmăţati.

Un urs panda

Un urs panda

Un urs panda am văzut pe balcon
zbura spre ţări calde la el în cămară;
era mai urs decât gândurile mele
mai panda decât coşmarurile din tramvai.
Un porumbel alb s-a iţit la geam
face mizerie ca şi unul negru;
tot ursul rămâne de temelie
cu bambus de vise hrănit

Într-o duminică hâdă ce miroase a moarte.

Am fost o prinţesă din nopţi orientale



Am fost o prinţesă din nopţi orientale
cu supuşi mii şi mii acum morţi în nisip;
aveam cal născut din mărgăritare,
mânca jar de-i sclipeau ochii de jad
acum e la pensie sărmanul retras;
pe mâini poleite cu miere rubine zăceau
roşii ca marea ascunsă-n crepuscul,
degete zbârcite doar au rămas.
Pe şold răsăreau mătăsuri din fire
de lună ţesute de usitoare-n zori.
Azi doar un ghem de culoare sură
mai zace pe jos printre uitări.

Am fost o prinţesă din nopţi orientale

Genune

Genune

Între noi şi cer e ceea ce se cheamă o genune
ca o broască ţestoasă fără carapace,
poate precum un crin ce nu mai înfloreşte
doar pentru că vrea să sară anul acesta;
Nimeni nu va fi ştiind dorinţa lui
şi cineva îl va tăia cu poftă;
ar fi absurd să prindem un înger
un pici amărât neînvăţat să fugă
un bătrânel schilodit în război.
Fraierule! Heruvimii nu au
vârstă ca cei ce se zbat.
Adică ei nu stau niciodată jos?
Nu ostenesc stând în picioare?
Eşti un dobitoc! Îngerii nu obosesc;
Zboară printre noi ca nălucile, fără
să îi vezi tu – un nimeni dealtfel.
Ce să fac atunci cu ei?
Cât eşti de cretin amice! Tu nu faci
nimic, ei te mână, te ucid, te dăscălesc
Dar pe tine te văd ca în palma
în care iarna văd marea de scoici plină.
Eşti mort. Ce zici, îţi place?

Cântă marea

Cântă marea

Cântă marea surdă beţie
printre degete zburdă fost fir de nisip
un vânt obosit se aşează pe umeri
sărută cu sare negrul din noi.
Pălării se înalţă spre Rai, viespi şuşotesc,
undeva poate un om e pe moarte
dar caracatiţa a sfârşit pe grătar;
acea ultimă sirenă trage spre mine
un hoinar vis rubiniu.

Sihăstria zeilor

Sihăstria zeilor

Ascet ce dobândit-a har prin ura
unei lumi împestriţate de alb,
atinsă cândva de pana unui înger
e acum albă din obişnuinţa
de a nu accede la o altă stare.
Ca un urs de pluş într-o urnă de cenuşă
vede asfinţitul trăsurilor de cai;
mari, negre şi cu acvila trufaşă
pe creasta uşii unsă ce duce
la uitarea morţii zeificată.

Ne uităm prea mult în jos

Ne uităm prea mult în jos

Ne uităm prea mult în jos
obişnuiţi să măturăm cu nasurile pe asfalt
poliţiştii nu opresc şoferi morţi la volan;
S-au împopoţonat templele cu magazine
căpuşe însetate de sânge au intrat în balcoane
treptele nu mai aruncă praf ca altădată
acum îţi alunecă tocurile mergi numai în jos
iarba pe care o ştii e cenuşie
cenuşii sunt şi pomii iar apa clipeşte.

Am fost şi eu un aviator

Am fost şi eu un aviator

Am fost şi eu un aviator
pionier în viaţă ca o mesalidă în dragoste
mă prefăceam că totul e incomprehensibil,
incomensurabil, de fapt ignorant.
Ştiam delăsarea de hoaşcă bătrână
ce o au semizeii ca nişte cârpe de praf
oameni tocăniţă văzut-au
 încă dinainte ca ochii mei
să se deschidă asupra...

Ceea ce este aprins

Ceea ce este aprins

Ziua de azi a anunţat iz de mosc,
părul căzut în cadă mirosea pregnant
urcam scări pătate de seul unei foci
omorâtă în ora 179 din noapte;
turbat eschimos acela , huiduit de aştrii
apucat de furie că nu va sugruma ultima oră.
Apa moscată a robinetului curgea
printre copacii ţigănoşi precum hainele unei măicuţe;
Se scaldă în busuioc, tămâie, ca să uite
ce noi învaţat-am în fiece seară.

Aş împuşca oameni

Aş împuşca oameni

Aş împuşca oameni
Astăzi. Diferenţa de la om la vită
e de un ziar doar răsfoit.
Până la păsări e un bilet low-cost
în jos spre apă croaziere de tâmpiţi.
De-o parte stau specialii, sociologi
cu rokerii care încă mai cred
că neuronii cresc întunecaţi.
Apoi vin erudiţii, niste molateci
socraţi moderni adunaţi în cete.
Acu vreo sută de ani mai erau preoţi
azi se ascund printre şarlatani „a la carte”.
Mi-e dor de grecii antici
ce iubeau frumosul în întregimea lui!
Pe toţi cei diformi la trup sau suflet
i-aş împuşca apoi
m-aş sinucide.

Testează-ţi inteligenţa: în următoarea înşiruire găseşte cuvântul greşit

Testează-ţi inteligenţa: în următoarea înşiruire găseşte cuvântul greşit

La limita pătratului egocentric
un eu îşi sprijină capul în mâini.
Pândeşte? Priveşte? Pledează oare
pentru ce fuse un amnar de scrântire?
Valuri de foehn pâlpâie încâlcite
păcat că buclele nu mai există;
au dispărut ca un om de zăpada
de care nimic nu mai aminteşte în zori
pentru ca tu şi doar tu ai uitat să-i pui nas
„tu” infinit capătă bărbăţie,
„eu” necurmat parcă are geniu;
Te-ai întrebat de ce pronumele sunt scurte?
Eu, tu, ea, el...
Noi?!

Când vise mor

Când vise mor

Când vise mor – puncte puncte
Puerile – banal - vechi de pe vremea
Când Dumnezeu i-a pus omului vorbe în gură
Vise şi visuri, mormane de vise
toţi ne lăudăm că avem, apoi plângem
frânturi incalculabile de somn sau de viaţă
le strângem dosare, le zidim în dulapuri.
Ne dăm mari şi tari – am avut şi noi Visuri!
Am avut vise, am avut de toate dar n-am făcut
decât hârtie igienică din bucăţi de palmieri.

Cocioaba albastrului

Cocioaba albastrului

Să bem vin! Florile au fost smulse din câmpuri şi poze
drum, drum, drum şi atât;
încâlcit în bile prinse pe aţă prea văzută,
socotitoarea pe care Domnul îşi numără morţii;
printre fulgi de porumb agăţaţi în copaci deshumaţi
arămii ca pielea ţiganilor de chihlimbar
alungată de nori cocliţi, nori, nori, nori,
supăraţi pe viaţa ce nu li s-a permis
stă dungă albastră.

O zi nedefinită

O zi nedefinită

Am înecat în Cospomolitan
o zi şi o altă dată;
meduza s-a îmbătat
cu o rodie verde;
golfuri din pendule stătute
uitate de Athos printre pisici,
creveţi decapitaţi în platou,
o barcă - pensulă a Demiurgului;
Cu peşti sidefii printre bule plăpânde
un Scuba hoinar cânta în seară,
miere de apă plânge pe ţărm,
un dinozaur stă şi ascultă.

Crăciunul

Crăciunul

O moiră a citit sfârşitul
cum alegi neghina din boabe de nea
a văzut prin ochi de balaur
ziua când tramvaiul sufletul va lua;
ceasul e zidit într-o placă de faianţă
unde Euridice nu a pus picior
deasupra zenitului, pe trepte de peşti
am smuls o fărâmă din întâia clipă
colierul roşu ni s-a pus la gât;
Decembrie fost-a o notă curată
plămădită toată dintr-un bec de pom.

Gustarea de la 24:00

Gustarea de la 24:00

Aproape că îi făcuse rău
era vinovată precum vântul năvalnic
care smulge fructul părului bătrân ;
fragilă ca un păianjen
suspendat deasupra victimei.
Tremurând, cu fiecare muşchi se zguduia
până în vârful unghiei vopsite în roşu;
transpira în valuri de spumă arămie
o Nefertiti încrustată în spaţiul selenar
omora ca să dea viaţă.

E o dulceaţă de toamnă

E o dulceaţă de toamnă

E o dulceaţă de toamnă,
prin parcuri persane se aştern,
o colibă cu uşa gândurilor închisă
stă martoră zilei dintâi;
un covrig de câine dintr-o cutie aburindă
îşi râde de fantomele de fum;
prin crengi curăţate de rândunele albe
o coţofană cată inelul prinţesei;
vântul iacătă bagă de seamă
tăcerea din jur ce îl stânjeneşte;
peste toate un cer osândit.

Crocodilul

Crocodilul

Miroase a inimă prăjită
Întoarsă pe o parte şi pe alta
Pusă într-un par, pârlită puţin câte puţin
Un crocodil se plimbă alene pe bulevardul surd
Ce te miri? Nemaivăzut-ai crocodil?
A blocat intersecţia când tu te grăbeai?
Botul aurit cască divin spre 336,
s-a tunat crocodilul dintr-o şopârlă
ca să ajungă rege la oraş.
Cu ochiul galben se uită în sus,
Cu cel negru plânge pe jos
Durerea ar sări-o dar nu e cangur
Mult prea uman pentru o jivină
Toţi îl calcă pe coadă.

Dialog cu marea

Dialog  cu marea

Eşti tristă?Credeam că…
Nu! Asta e fericirea mea intransigentă
de Madonă obtuză care nu ştie
ce înseamnă lumescul pe tronul ei;
te privesc în tălpile mele -
pinteni în inima ta,
urlii, ţipi, arunci cu cenuşă albă
mă vrei la pământ - totuşi
mă îmbrăţişezi ca pe vara cea bună
venită la ţară dintr-un colţ de oraş.

Te vreau! Am orbit mulţime ca tine
am ucis mai  repede decât îţi intră-n ureche
zgomot de păsări când se lasă răcoarea.
Însă tu! Tu cu privirea mă sfârteci în şapte
mi-ai mâncat scoicile, copii de pripas;
Te visez în genunchi, cerându-mi iertare,
cu sare pe buze şi o meduză în păr,
te aştept şi la anul cu hâtru surâs.

Eşti oglinda mea Mareo!

De ar fi mort oraşul

De ar fi mort oraşul

De ar fi mort oraşul n-ar mai avea
leagăne de copii fără vorbă şi glas;
prin scaune multe, colorate dibaci,
doar praful şi-ar scrie jurnalul de hâdă istorie.
Alungat de ploaia ce-n valuri se apropie
cârmaciul cu cioc ar zbura negreşit
rămas în derivă, oraşul de scoici
ar gândi ca marea atunci când e mută.

O altă zi la Zoo


O altă zi la Zoo

E pasăre? Aiurea, e un soare negru
dacă te mai holbezi la el o să se arunce
în vidul format de creierul tău.
Eşti gras ca un porc în ajun de Paşte,
cuprins de crize bulimice grave
faci şniţel cu plămânii tăi
tăvăliţi prin poloniu, garnisiţi cu aer
rumegaţi de ea, de el, de alţii
mişti nasul ca o suricată tâmpă
                        Lovită de boală.

Deasupra ţiglelor negre ca motorina

Deasupra ţiglelor negre ca motorina

Deasupra ţiglelor negre ca motorina
care gâlgâie dimineaţa în rezervor
un ochi de lumină s-a deschis
pătruns de puţina iubire care a mai rămas pe Pământ
Dumnezeu ştie cum a aterizat acolo
târâş, printre roţi, în genunchi de castane coapte
visând ce ochii au fost blestemaţi să nu vadă
rulează, rulează lumina cu fulgi ca un râs de pisică.

Dinozaurul posac a început să danseze

Dinozaurul posac a început să danseze

Dinozaurul posac a început să danseze
l-a apucat aşa, dintr-o dată, o mâncărime sub coadă
nu se mai poate abţine şi ţopăie ca ciupit de albine îndrăcite 
izgonite de Scaraotchi din stupii de smoală;
e un soi de idiot incomensurabil zidit
din gheţari de prostie macră neşlefuită
aduce oarecum a măgar tuns de frizeri asemeni lui;
văleu! cum de l-a ratat meteoritul sau ţânţarul
bacteriile, ciuma au ignorat individul.

Ceva este rău

Ceva este rău

Ceva este rău în răul din
ultima strofă a unui cântec rămas
de la vikingii sălbatici sau de la egipteni întelepţi.
în fundul odăii pudrată cu humă
unde unghii au mâncat şi au zgâriat în pereţi
un dor sălbatic de patrie, de mumă, de ceva aievea
orice care încă mişcă, un şarpe, o râmă, o viespe bolândă,
un atom să nu rupă o conştiinţă fragilă, tare ca piatra.
Să strige, să işi ceară dreptul la ???...

Portret matinal

Portret matinal

Daca nu aş fi scris cu pana dimineţii
într-un cimitir îndosariat în curtea niciodată goală
azi ar fi fost soare un crâmpei de soare
uitat pe o treaptă ca un motan leneş ;
dar în dimineaţa crudă de noiembrie
când deschis-am ochii am văzut o pană
o moiră veche ce fără să întrebe
mi-a tatuat în sânge ale ei cuvinte.
Atunci sau astăzi nu am înţeles
rostul meu pe lume printre alţi lumeţi.

Închisoare

Închisoare

Legată de patul alb
precum căprioara cu picioare de aramă,
nu pot zămisli beteala de doruri
ce va să vină din Cosmos erudit.
Cu aur topit mi-au scris zei pe frunte
să fiu un cânt închis în perna de safir.
Cu lumânări eterne în mâini
pelerini cutreieră odaia deschisă
dau foc perdelelor de rouă.