Eul obişnuieşte să mă ia de mână

Eul obişnuieşte să mă ia de mână

Eul obişnuieşte să mă ia de mână,

în serile sumbre cu aspect de Hitchook

când pe străzi nu se aude decât un câine

lovit la o labă iar termometrul

indică gradele pe scara uitării de sine,

îmi spune poveşti adunate în papucul de pluş:

despre transcedenţa într-o lume himeră

atât de reală încât îl doare stomacul;

despre întoarcerea într-o lume mizeră

atât de alertă încât îl ustură tălpile.

Bea ceai cu aromă de zmeură uneori

privind absent la halatul de pe pat

pe care iaraşi am uitat să-l vâr în dulap;

acum aş putea să-l prind din nou în pix.