Melancolie bolnavicioasa- atentie se ia!

Ce are toamna?

Am citit la un moment dat intr-o carte, “Intunecare”, de C.Petrescu, ca nenumarati artisti au scris, cantat, pictat si in general, proslavit luna. Tot el oferea o imagine superba cu un bastinas intr-un peisaj exotic, imagine care lui i se parea mult mai interesanta decat luna. Cam asa e si cu toamna. De la oamenii obisnuiti care spun “ce frumos e toamna” pana la tot felul de scriitori, cantareti, pictori, toti lauda o chestie care se numeste “toamna”.

Ce vrea sa zica asta? Ca aceasta individa trebuie sa aiba ceva special ca prea vorbeste toata lumea de bine de ea. Mie personal nu imi place. Cand eram mai mica (nu ca as fi crescut prea mult, inca ma cred la vreo 3 ani ‘juma) o uram pentru ca o asociam cu inceperea scolii. Acum o asociez cu lacuri imense care apar pe strazi in Bucuresti cand incep ploile, cu mormanele de frunze prafuite care zac nematurate te miri unde, cu frigul din apartament pentru ca asociatia nu da caldura inainte de 01 noiembrie. Si totusi, intr-o zi din acest controversat anotimp am fost in Muzeul Satului, am stat pe marginea debarcaderului si m-am uitat ca o suricata tampa cat de frumosi erau copacii tarcati care se oglindeau in apa, cat de frumosi erau tinerii care stateau langa mine si citeau, cat de bine arata vaporasul care abia se zarea in departare. Atunci mi-am dat seama: toamna ne aduce o atingere de melancolie calda pe care nici cel mai sceptic om nu o poate ignora. Si de ce ar face-o?