Neputinţa uitării de sine
De voi putea vreodată să mă rup un pic
de iubirea ta păgână
mă voi înălţa undeva între
soare şi lună;
De voi putea vreodată să uit
îmbrăţişarea nopţii lângă perna roşie
voi fi doar eu a lui Zeus soţie.
De voi putea astăzi sărutul
să ţi-l uit atârnat pe buze
printre muze voi trăi zile multe;
Nu pot nimic.
o poezie perfecta pentru o zi in care parca privesti lumea ca spectator si astepti rabdator sa te retragi in buncarul tau...
RăspundețiȘtergere