Ducesa sluta - Lion Feuchtwanger

Istorie & fictiune = un roman mai mult decat interesant. Cine este aceasta ducesa? Margareta de Tirol, poreclita si "Botoasa" (Maultash), ultima suverana independenta a Trolului (inainte ca acesta sa intre sub stapanirea Habsburgilor), a fost un politician abil al timpului ei, inzestrata cu inteligenta nativa, dar si cu o cultura bogata.  Toate aceste calitati apar insa in contrast cu uratenia ei care o face sa semene cu o maimuta. Nu e de mirare ca un scriitor ca Feuchtwanger a fost atras de un astfel de personaj contradictoriu si controversat. El reuseste sa imbine perfect realitatea istorica (pe care o pastreaza cu sfintenie) cu fictiunea ceruta de roman. Personajul principal, Margareta, este construit in asa fel incat nu reusesti pana la sfarsitul romanului sa ai un sentiment definit fata de ea. Aproape toate celelalte personaje isi dau cu parerea, o admira, o resping, o insulta sau se pleaca in fata ei. Cititorul trece pe rand de la mila, admiratie, la dezgust. Pentru ca pe cat de tare emotioneaza dragosta tristei contese pentru Tirolul ei, pe atat de atroce sunt crimele provocate sau dictate de ea. Un roman care cu siguranta te va pune pe ganduri. Enjoy!!!

Ciuleandra - povestea unei obsesii in viziunea lui Rebreanu

Intrigant. Stiam filmul. L-am vazut cu multa vreme in urma dar m-a impresionat profund. Aparut inainte de a ma naste eu, mai exact in 1985, Ciuleandra, in regia lui Sergiu Nicolaescu si cu un Ion Ritiu perfect in rolul principal, reuseste sa scoata in evidenta chiar esenta nuvelei. Ca sa va faceti o idee despre aceasta intriganta nuvela, trebuie sa stiti ca incepe cu o crima. Puiu Faranga ucide pe sotia lui, Madeleine (Madalina), fara un motiv aparent. Dar aparentele pot insela. Rebreanu, in stilul lui caracteristic, construieste un personaj bolnav, obsedat, numai ca de data asta nu il obsedeaza lumina lui Apostol Bologa (vezi "Padurea spanzuratilor"), ci un joc numit Ciuleandra. Desi nuvela nu este foarte stufoasa (aprox 100 pagini), reuseste sa cuprinde chintesenta nebuniei, sa contureze o personalitate bolnava si sa ne dezvaluie treptat misterul mortii Madalinei.
De lecturat in liniste, la lumina lampii (sau veiozei, dupa posibilitati) asortata cu un ceai de macese!

"Doua fire, doua paie,
Luati Ciuleandra la bataie,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa."

Valurile Virginiei Wolf

Neuroni pe bigudiuri. Acesta este pe romaneste, sentimentul pe care il incerci citind "Valurile" de Virginia Wolf. Romanul este senzational, unic, ceva ce nu am mai citit niciodata la nici un autor, singurul care mi-a dat o senzatie asemanatoare fiind poate "Vitralii incolore", al lui Dumitru Popescu ( si acolo, ca si in "Valurile", actiunea si personajele se contureaza doar din monologuri interioare). Si pe acesta din urma vi-l recomand cu toata caldura. Dar sa revenim. Cele 6 personaje isi incep solilocvile in copilarie. Viata ii arunca in diferite ipostaze, fiecare avand drumul sau. Si totusi... citind cu atentie ramai cu impresia ca de fapt este vorba de un singur personaj, sau de nici unul, pentru ca nici unul nu este complet. Fiecare "voce" isi striga cu disperare dorintele, viata, neputintele....iar cel de al 7-lea personaj, Percival, poate cel mai misterios dintre toti, pare sa fie nu numai liantul dintre ceilalti, dar si singurul complet. Pe langa aceste halucinante monologuri, descrierile valurilor si ale naturii din preajma lor in diferite momente ale zilei sunt superbe. Te opresti si privesti ca in fata unui tablou minunat executat. Nu este un roman usor, nici haios, nici de citit cand ti se inchid ochii de somn, dar credeti-ma merita efortul. Stiu ca mi-au scapat multe nuante, multe idei si ca acest roman mai are multe sa imi ofere pe care le voi descoperi peste ani, recitindu-l. Credeti-ma, merita. Lectura placuta!