Tablou din Bucureşti
Bulevardul se întinde la picioarele mele ca un şarpe puturos
abia scos din colivia de mătase în care a plutit spre Marte.
Printre tarabele înghesuite, zugrăvite în nămolul scurs de pe sânii uitării
nici o furnică de argint viu nu mai are loc
vuietul tăcerii pare să fi înghiţit nimicul topit într-o scrumieră de polen
stors cândva din Calea Lactee pe unde păştea o vacă oarecare.
Fereastra inexistentă toarce fără să ştie ce e aceea sobă
copilul moare abia aflând ce e acela trup;
i-e scârbă apei să mai ude ce nici Dumnezeu nu mai binecuvântează.
Paşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu