...Si nici nu stiu dupa iubire/ Ce se cuvine sa-ti mai cer...(George Tarnea - Balada blondelor iubiri)
"Adela" romanul de maturitate artistica a lui G. Ibraileanu, este pentru noi, cei care ne ducem existenta intr-o lume unde raporturile dintre femei si barbati mai au rareori legatura cu iubirea si o legatura intre un barbat de 40 si o femeie de 20 nu mai socheaza pe nimeni, o gura de aer curat tras adanc in piept in mijlocul verii dupa ploaie. Roman aprope exclusiv de dragoste, dragoste in adevaratul sens, in toate sensurile, dragoste asa cum putini mai stim citi sau scrie, "Adela" impresioneaza prin nuantele si culorile in care zugraveste pas cu pas evolutia unui sentiment. Romanul zugraveste prea putin sfarsitul de secol (1890-1900) si o face doar in masura in care cele doua personaje, Adela si Emil Codrescu, au nevoie de un decor pe care sa isi picteze povestea. Introspectia lucidului doctor Emil Codrescu care nu se dezminte de a-si analiza fiecare sentiment, traire, gest mi-a amintit cu placere de eroii lui Eliade sau ai lui Camil Petrescu.
Despre poveste nu am sa va spun cum se termina, e ca si cum ai rupe o floare inainte sa infloreasca, as strica vraja pe care un roman ca "Adela", scris impecabil, poate sa o reverse peste cei care inca mai gasesc refugiul in cuvinte, peste cei care inca mai cauta o evadare din banal si da, nu in ultimul rand pentru cei care inca stiu sa iubeasca.
