Povestea celor doi lupi

Cum toate lucrurile bune vin odată cu o cafea sau un ceai, gândul la legenda indiană despre cei doi lupi care trăiesc în fiecare dintre noi, a rămas blocat în mintea mea, de când o prietenă mi-a amintit de aștia doi. Adică de lupi. Povestea se găsește pe Google la o simplă căutare, ideea de bază v-o spun eu. Cică în fiecare dintre noi trăiesc aceste două exemplare blănoase, unul bun și unul rău și câștigă cel pe care îl hrănești mai mult. De unde obsesia mea? De la izolare :). Serios. Trecem printr-o perioadă în care mai toată lumea hrănește lupul cel bun. Ne sunăm prietenii, ne facem griji pentru vecini, ne rugăm, ne gândim ce bine ar fi să stăm cu toții la soare și să ne purtăm frumos unii cu alții. Oare? Introspecția este periculoasă, timpul petrecut cu noi înșine nu mai este un lux, locurile în care să fugim sunt limitate. Și când gândești mult, și când privești în interior (al tău, nu al sufrageriei), și când visezi la ce vei face după, pe care lup în hrănești? Acolo, deep down inside, care din ei e mai înfometat și așteaptă să învingă când trece izolarea?

Pentru zile de izolare și nu numai - Julio

Nu știu ce o fi fost în capul meu de nu am mai ascultat demult Julio Iglesias. Zilele astea merge când lucrezi, când faci curat, când te uiți la stele (din balcon, sau din curte pentu cei mai norocoși). Bottom line, merge cam orice ai face. Mai jos vă las link-ul de la o selecție de melodii romantice de ale lui, adică alea de îți vine să plângi, să iubești și să te uiți la stele (again!), nu să dansezi prin sufragerie. Enjoy! :)

Dor de scris

Să încep cu începutul. Acesta este blogul meu, creat odată cu publicarea celui de-al doilea volum de poezii (tot al meu, evident), ”Scara uitării de sine”. Au trecut ani de când am scris ultima oară aici, pentru că viața, pentru că lipsă de timp, pentru că bebe, job, iureșul zilei de ieri, de azi și de mâine. Și totuși, pe colțuri de agende, de caiete, pe foi rătăcite prin genți, am scris mereu. Promit să revin și cu poezii nepublicate, adunate de prin notițele împrăștiate în viața mea. Sper să reușesc să transcriu integral și primul volum de poezii.. Mi-e dor de scris ca de aer și cum se zice că în perioada actuală este indicat să ne redescoperim pasiunile, poate ăsta este momentul meu. Sau nu. Deocamdată se simte bine, ca o ciocolată pe care ai așteptat mult prea multă vreme înainte să o desfaci. Sau ca ploaia de vară pe care o visezi în zilele de arșiță. Așa că dragii mei cinci cititori (azi sunt optimistă), pentru că tot aveți mai mult timp de lectură, faceți o cafea pentru sufletul vostru și citiți un blog ca sufletul meu. Și reveniți dacă vă place. Enjoy! :)