Mă tem de vulturi

Avem sufletul în chingi,
osândiți de Curtea Supremă
ne-am refugiat precum Ovidiu,
marele iubitor de iubire din trecut.
El avea Tomisul lui pe pământ,
eu mi-am luat o aripă in cer
dar nici aici nu e pace.
Mă tem de vulturi.
Încătușați cum suntem, înlănțuiți
de zale nevăzute de trecători aiuriți
ne-ar putea ucide vulturii
și noi nu suntem nemuritori că Prometeu.
Prea lașă să-mi doresc moartea,
prea reală să aspir la nemurire
m-am ascuns în propria formă.