” Hyperion, ce din genuni/ Răsai c-o-ntreagă lume/ Nu cere semne și minuni/ Care n-au chip și nume”
Pentru el lucrurile au fost simple. A ajuns până la Creator, i-a cerut ce vroia și a fost refuzat. Cu un motiv întemeiat s-ar putea spune, Boss-ul știa de Cătălina care era pe sub pomi cu... Cătălin (a se vedea ”Luceafărul”).
Dar ce se întâmplă când Creatorul nu răspunde? Există oare momente când Dumnnezeu tace?
Tyler, personaj dintr-o altă poveste (cartea ”Confesiunile unui preot”), o poveste păcătoasă, despre care voi scrie curând, crede că uneori Dumnezeu nu îî răspunde, deși în alte dăți îi trimite mesaje. Cineva drag m-a rugat de curând să mă rog, pentru că pe mine Dumnezeu mă ascultă. Remarca m-a cutremurat, până la întrebarea, oare poți avea o relație intimă și personală cu Divinitatea? Să te rogi, de undeva de dincolo de suflet, cu tot ceea ce ești azi și ai fost ieri, să te rogi pentru un semn, pentru un răspuns...și răspunsul să vină ca o cutie cifrată, ca și cum Dumnezeu însuși ar tăcea deși ți-a spus prea mult. Nu, Dumnezeu nu tace, doar a obosit să ne tot vorbească și noi să nu ascultăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu