Valurile Virginiei Wolf

Neuroni pe bigudiuri. Acesta este pe romaneste, sentimentul pe care il incerci citind "Valurile" de Virginia Wolf. Romanul este senzational, unic, ceva ce nu am mai citit niciodata la nici un autor, singurul care mi-a dat o senzatie asemanatoare fiind poate "Vitralii incolore", al lui Dumitru Popescu ( si acolo, ca si in "Valurile", actiunea si personajele se contureaza doar din monologuri interioare). Si pe acesta din urma vi-l recomand cu toata caldura. Dar sa revenim. Cele 6 personaje isi incep solilocvile in copilarie. Viata ii arunca in diferite ipostaze, fiecare avand drumul sau. Si totusi... citind cu atentie ramai cu impresia ca de fapt este vorba de un singur personaj, sau de nici unul, pentru ca nici unul nu este complet. Fiecare "voce" isi striga cu disperare dorintele, viata, neputintele....iar cel de al 7-lea personaj, Percival, poate cel mai misterios dintre toti, pare sa fie nu numai liantul dintre ceilalti, dar si singurul complet. Pe langa aceste halucinante monologuri, descrierile valurilor si ale naturii din preajma lor in diferite momente ale zilei sunt superbe. Te opresti si privesti ca in fata unui tablou minunat executat. Nu este un roman usor, nici haios, nici de citit cand ti se inchid ochii de somn, dar credeti-ma merita efortul. Stiu ca mi-au scapat multe nuante, multe idei si ca acest roman mai are multe sa imi ofere pe care le voi descoperi peste ani, recitindu-l. Credeti-ma, merita. Lectura placuta!